Constructorul auto francez Renault va rechema în service 15.000 de vehicule pentru a verifica motoarele, a anunţat, marţi, ministrul Mediului din Hexagon, Segolene Royal, după ce testele derulate în urma scandalului Volkswagen au arătat depăşirea normelor de emisii poluante.
La rândul său Renault, criticat pentru că unele din modelele sale au depăşit normele de emisii de CO2 şi oxizi de azot, a promis luni seara că, în următoarele săptămâni, va prezenta un plan tehnic privind reducerea diferenţelor între emisiilor vehiculelor sale în condiţii reale şi cele din normele de omologare, informează AFP.
„Renault s-a angajat să recheme în service peste 15.000 de vehicule pentru a le verifica şi a le regla în mod corect astfel încât sistemul de filtrare să funcţioneze în toate condiţiile de temperatură", a declarat marţi Segolene Royal pentru postul radio RTL.
„Noile autovehicule trebuie să respecte normelor iar lucrurile pot fi corectate rapid deoarece pentru a regla în mod corect un motor este nevoie de o jumătate de zi", a adăugat Segolene Royal.
Guvernul francez a înfiinţat o comisie guvernamentală pentru a testa emisiile poluante a 100 de automobile, după ce grupul german Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de motoare diesel cu un software care falsifica emisiile poluante.
(Sursa: ziare.com)